Prezent inert

Sunt momente și momente, în care cei care le generează și le dirijează suntem noi ori, cel mai adesea, momentele sunt cele sub imboldul cărora ființa noastră este purtată dintr-o parte într-alta, dintr-un timp în altul, dintr-o percepție în alta… cu toții ne amintim cel puțin un moment în care reflexul de a încuia ușa se regăsea și în gândire, pe când dinții cheii se răsuceau cu un scrâșnet domolit. Acea clipă, ilustrată empiric, în care reflexul devine raționare, este axioma conștientizării.
În prezent, din păcate, filtrele gândirii noastre, rațiunea, luciditatea înțelegerii, chiar și a înțelegerii emoționale ori cu precădere empatia conștientă au fost acoperite la modul cel mai brutal și preschimbate de chiar creația noastră: societatea.
Undeva, cumva, ea a preluat controlul asupra noastră, domnind peste ignoranță, inteligență, nepăsare, prin mecanismele ei bine cunoscute, în principal, pârghiile de manevră de care dispune statul. Omul, însă, nu este dator cu nimic acelei noțiuni virtuale de societate, rostul său pare a fi cu totul altul sau s-a transformat în timp.

Zi de zi zăresc la fiecare pas oameni ai străzii. Cum au ajuns în acea situație nedreaptă pentru condiția ființei umane? Pentru ei nu există nicio speranță? Originea aflării lor acolo este ruperea de familie, inexistența unei familii, coroborate cu lipsa oricărei situații financiare sau pregătiri profesionale. Cei mai mulți sunt, probabil, orfani care după vârsta majoratului au primit un șut din partea statului; unde să se ducă, când nu au sau nu mai au nicio apartenență? Vor ajunge, cel mai probabil, niște epave ale străzii, iar acesta este un singur exemplu… ce este mai grav, însă, este paralizia, atrofierea noastră, a celorlalți, în fața realității crunte! Vedem acești oameni lipsiți până la urmă de un destin, trecem pe lângă ei, îi mai și scuipăm, de ce nu?

Oare nu există o metodă de integrare sau de reintegrare a acestora în sânul societății? Cu atât mai mult cu cât nu numai că nu există o reacție, dar de cele mai multe ori, realitatea aceasta nici nu ne mai atinge în vreun fel sau altul. Totul pare absolut firesc, e natural să fie așa. Nu, nu este!

În situația ipotetică în care s-ar încerca luarea unor măsuri, acestea ar fi, nici mai mult, nici mai puțin zadarnice. Tărăgănări legislative, contestări, lipsă de fonduri, de idei și tot așa. Până la urmă situația rămâne la fel: dezastruoasă și lipsită de conștiență.

Revenind la punctul de plecare, reiterez ideea lipsei de conștiință și de empatie care ne creionează prezentul. Toată lumea vorbește de sentimente, dar nu știe ce înseamnă dragostea, mila, altruismul. Vorbim de rațiuni sofisticate, judecăți elaborate, dar nu mai înțelegem lucrurile elementare care ne înconjoară clipă de clipă, pierdem tot mai multă substanță sufletească în detrimentul unei robotizări ce a prins deja forme acute și se cronicizează. Ne pierdem chiar pe noi! Moment de moment primim însărcinări, idei induse ș.a. și nu mai disecăm absolut nimic, considerând acele lucruri demne de normalitate. Suntem cumva forțați să nu mai fim aceiași, ci roboți învățați despre fericire, viață, relații și nu numai, cu mijloace deloc îmbucurătoare – vezi manipularea, vezi toate ghidurile de pe internet inutile și periculoase, de genul – ”cum să scapi de el/ea în zece pași”.

Ni se închistează idei potrivnice, care să destabilizeze familia(divorțurile la ordinea zilei) și toate relațiile sociale(idei de deconectare radicală în general, să nu mai acordăm nicio șansă niciunei persoane), tocmai pentru că în calitate de subiecți individuali, suntem și mai pasibili de înregimentare, suntem și mai slabi. Fiți conștienți!

3 gânduri despre „Prezent inert

  1. M-am imprietenit cu un om al strazii care mi-a dat o lectie de viata cum nu am primit de la nimeni niciodata. Desi nu are nimic, are totul. Este foarte fericit si emana lumina desi nu are unde sa doarma. Spune ca ce are (un caine si un rucsac) ii sunt suficiente si nu vrea altceva. Cu greu accepta banii pe care ii mai dau din cand in cand, se bucura ca un copil cand ii mai aduc cate o haina sau mancare. Mi-a povestit ca are 2 copii care sunt stabiliti de multi ani in Germania, au tot ce le trebuie iar el este fericit si linistit sa ii stie bine. Mi se rupe sufletul atat pentru el cat si pentru ceilalti saraci, la fel cum spui si tu, mi se pare o situatie nedreapta pentru conditia fiintei umane. Eu nu cred ca nu exista solutii. Sunt foarte revoltata si mi-as dori sa pot face mai mai mult.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Şi eu îmi doresc şi sper că se vor găsi soluții cândva, cumva. Până atunci rămâne măcar să ajutăm şi noi oferind din puținul nostru şi să tragem un semnal de alarmă pentru ca măsuri legislative adecvate să fie luate şi aplicate…

      Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s