[Poezie] VI. Epitaful dragostei

Ce dor frenetic

sau ce iluzie deșartă –

acum, la ceas târziu în noapte,

îmbracă inima în șoapte?

*

Să fie, oare, suspinul de demult?

sau poate-un fior ce n-a trecut?

Mi-ai dat cândva iubire și pumnal

și m-ai lăsat pe loc mustind a moarte,

vai, cât te urăsc! și te iubesc foarte.

*

Un chin prelung venit-a,

tare m-a mai urgisit.

Dar ce nu ai știut –

da, tu, frumoaso –

pumnalul mi-a croit drum drept, ferice, nou;

întunericul l-am străpuns fără ecou.

*

Ce-a fost al nostru, ducă-se!

Peste dragostea noastră așternut-am epitaf.

cropped-wallpaper-old-books-1920-x-1080-full-hd3.jpg

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s