[Poezie] X. La mijirea zorilor

Poezia aceasta ilustrează cel mai fidel esența blogului. Este, dacă doriți, Poezia. Sper să vă placă!

Subțiri trunchiuri negre, în ceață urcând;

lungul drum al zilei, în noapte curgând.

Grăbit pe astă cale, hoinar mă trezesc…

purced să dau de tine, hotar pământesc.

 

Cade spic de ploaie, cerul se-ncovoaie;

e cumplit de rece. Doare frigul, cum, nu știi?…

Dar nu mai mult decât tăcerea buzelor trandafirii.

 

Mi-au crăpat degetele de când ți-am scris în vis

scrisoarea vieții noastre, când pripit ne-am cuprins.

Greu mă mai frământă toamna și taina amintirii

și întunericul depus în mine, prefacerea-mplinirii.

 

Cum să-ți spun totul, pășind zgribulit pe drumul șerpuitor?

Cum să-ți zic că am răzbit, că văd zorii mijind scăpărător?

Sunt doar dragoste și viață. Fără tine. Fără ceață.

 

Misty sunrise

2 gânduri despre „[Poezie] X. La mijirea zorilor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s