[Poezie] XIX. Progresie

Rochia, de-un roșu turbat,

mâna către sânul alb și plin,

dar niciun privitor; nici admirație, suspin.

 

Dansa în cercuri largi,

dansa în semiîntuneric,

pașii de odinioară, pașii cei smintiți;

nici vie, nici pustie, rana celor adormiți.

 

O mână-n lături! Alta-n șold…

Trece-un ceas, apoi alt pas,

totu-i mai neclar, confuz,

un junghi trăsnește, încheieturile se frâng.

”Sa-l duc la bun sfârșit, chiar de-ar fi să plâng!”

 

Se-oprește în loc,

încăperea stă să cadă;

e singură și piere, căci nu are răspuns.

Inima-i se frânge: atâta foc în glezne,

atâta bucurie de împărtășit, pulsând de viață,

dar de privit, dar de iubit? Năluci reci și gheață.

………………………………………………………………………

product-image-527930769_300x300

2 gânduri despre „[Poezie] XIX. Progresie

  1. Poezia a inspirat-o, imaginea mi se derula in minte nespus de vie si am gasit ceva mai mult decat potrivit ei ulterior 🙂
    Ca intarzie sau care poate nu se va intampla niciodata… 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s