[Poezie] XXII. Mărturia apei

mâinile îmi plutesc pe o apă neagră,

nu se scufundă,

și în timp ce cioburi ascuțite

îmi taie pânza minții,

transpar.

nu mai sunt eu, ci apa tulbure,

iar ea se scurge, șerpuiește, pătrunde

în măruntaiele pământului.

 

sunt amorf, lichid,

o licoare ce-ți sapă în pântece,

ce te otrăvește;

așadar, bucură-te:

spuneai că am privirea ucigătoare,

asta sunt: privire lichidă.

 

Black water

3 gânduri despre „[Poezie] XXII. Mărturia apei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s