[Poezie] XXIV. Femeia-toamnă

Îmi aștept de atâta vreme vremea,

că și zbuciumul s-a prăvălit cu noimă.

Femeia mea caldă s-a dus, o știu,

la deșteptare limbile ceasului se încurcă

și deplâng răsăriturile gorgone,

cărora le zădărnicesc fioroasa preschimbare.

 

O floare de sânge pe rochia albă de in,

pieptul ei, străpuns de rădăcini,

hrănind pântecul copacului-toamnă.

 

Femeia aceasta venită are ochii reci

și mustește în ținut,

strivind în palmă ciorchinii grei –

sânge de strugure în râuri șerpuitoare.

 

toamnă

2 gânduri despre „[Poezie] XXIV. Femeia-toamnă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s