[Poezie] XXVI. Celor pe care îi iubesc

Lasă-ți jos coroana; fruntea, sub sărutul meu, să îți ard măcar un bob din chiciura ce te omoară.

la început mi-ai fost străină,

te-am pus în focul inimii

și credeam,

credeam că rădăcinile-ți cresc din mine.

dar tu îmi devorai primirea,

din fâșiile mele te ridicai

și eu pâlpâiam jalnic, tot mai jalnic –

ți-a părut rău când, muribund, te-am izgonit,

lumina din priviri părea că scade

și tu, alături de ea; și nu se cade.

erai din nou străină, în frig, și blestemai,

lasă-ți jos coroana,

fruntea, sub sărutul meu,

să îți ard măcar un bob

din chiciura ce te omoară

mi-ai scuipat mâna din porțelan,

ai vărsat pocalul cu venin,

eu tot mai tare te strângeam –

până ce s-a făcut atât de cald,

din spatele meu au înflorit crini

și ai plecat în lume, viață nouă.

în urma ta: un trup murind în rouă.

Reclame

7 gânduri despre „[Poezie] XXVI. Celor pe care îi iubesc

  1. Nu, desenele nu, deși sunt deprins cu pictura, dar timpul e direcționat la moment în alte direcții (nu am abandonat însă și zona aceasta – îmi place pictura și ador artele în general).

    Mulțumesc mult pentru aprecieri 😀

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s