[Poezie] XXXVII. Oști de umbră

scârțâie crengi uscate și două monede

se clatină pe ochii veacului trecut,

prelins între suspine și dureri și foame

 

trupul meu e nepurtat de aripi,

e purtat de cețuri –

coama dealului, creasta stearpă

și valul generos de brumă;

am picuri transparenți pe chipul mânios

și simt fiori atât de reci –

albe furnicături de tăiș în nervi

 

cronică: război pierdut între amnezie și dispreț.

Nu, trecutul nu e doar trecut

 

index

4 gânduri despre „[Poezie] XXXVII. Oști de umbră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s