[Poezie] XL. Plămădire

Clădește lumea, acum e încremenită

scurge suflet din artere pe pântecul zidurilor,

cum cerul își varsă seninul, întunericul și stelele

sunt obiectul iubirii lor,

rodul imaginației lor –

când s-au sărutat, au fost alți oameni

sângerii culori s-au desfăcut

 

zbuciumul mării e în ochii mei,

și când timpul va trece, vor domni și ei

m-am născut dintr-o mamă balerină

care și-a ucis visul

și un tată inginer

turnând blândețe în cupe de metal

 

lights

6 gânduri despre „[Poezie] XL. Plămădire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s