[Poezie] XLV. Lumea nouă

răsărit de lume între palme,

o pasăre înălțată pe meleag de flacără

și ceva strigând din întuneric

tribut zilei fără tihnă;

între un ochi viu și unul mort

e crepusculul domol

așa cum tu închideai ochii și râdeai

când hrăneai păsările de pe râu,

așa mi-a zâmbit și mie omoplatul tău

o strângere la începutul timpului

rostogolită de-a pururea

irisul meu e un petic din rochia ta

și mai e ceva, dar îți spun altădată,

când mă cufund între palme, în răsărit de lume

planeview

5 gânduri despre „[Poezie] XLV. Lumea nouă

  1. O, da! În poeziile tale tablourile se succed rapid, ca din mersul trenului. Și la sfârșit îți oprești uneori unul de care nu vrei, sau nu poți să te desparți… Îl ții sub pleoape, ca pe o fosfenă, când te „ cufunzi între palme, în răsărit de lume”…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s